pridvorul lui laurentiu dumitru

Dacă au stat vreodată regi sfinţi pe tronuri pământeşti, atunci cu siguranţă la loc de frunte între ei a fost Regele Ştefan de la Decani. Grecii, care de altfel îi socoteau pe slavi barbari, s-au minunat de frumuseţea sufletească a Sfântului Ştefan, ca de una din minunile lumii. Trimiţîndu-l împăratul Cantacuzen pe Egumenul Mănăstirii Pantocrator cu o misiune la Regele Milutin, acesta din urmă a întrebat cu ardoare despre fiul lui, Ştefan. Egumenul a răspuns: „O, Rege, tu voieşti să ştii cum se află al doilea Iov! De un lucru te încredinţez: sărăcia lui mult mai slăvită este decât măreţia ta regală!”.
Împăratul bizantin Cantacuzen s-a purtat foarte crud şi neomenos cu Regele Ştefan, cel lipsit de lumina ochilor; acesta era consemnat într-un spaţiu restrâns al curţii imperiale, şi nu avea voie să primească pe nimeni. Mai apoi el a fost închis ca prizonier timp de 5 ani la Mănăstirea Pantocrator, sperând că monahii îl vor sili la un regim atât de strict, încât Regele Ştefan va slăbi şi va pieri curând. Dar Dumnezeu l-a ţinut în viaţă pe Fericitul Ştefan, care a luat asupra sa rânduiala de post şi rugăciune a asprei vieţuiri monahale cu aceeaşi râvnă şi putere ca cei mai buni monahi. Aceştia au făcut cunoscută sfinţenia vieţuirii şi înţelepciunii lui în tot Constantinopolul, astfel încât şi Cantacuzen a început să îl respecte, şi chiar să meargă şi să se sfătuiască cu el. Bunăoară, Sfântul Ştefan a avut o mare contribuţie la învingerea ereziei lui Varlaam, „fiara calabreză”, cu care s-a războit neînduplecat toată viaţa lui Marele Sfânt Grigorie Palamas, repurtând desăvârşită biruinţă. Acest Varlaam pe atunci rezida la Constantinopol, şi prin intrigi josnice obţinuse ca mulţi clerici înalţi şi demnitari de la curtea imperială să împărtăşească modul lui eretic de gândire. Aflându-se în multă nedumerire din această pricină, împăratul Canacuzen l-a chemat de faţă pe Regele Ştefan şi l-a întrebat ce să facă. înţeleptul Rege a răspuns cu cuvintele Psalmistului: Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit? (Psalmul 138: 21). Apoi a zis: „Răii trebuie scoşi afară din societatea oamenilor”. Luând aminte la sfatul lui Ştefan, Cantacuzen l-a izgonit cu necinste afară din Constantinopol pe ereticul Varlaam.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 1 noiembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)