pridvorul lui laurentiu dumitru

Sfântul Milutin (prăznuit la 30 octombrie), Å£arul sârbilor, a fost un mare apărător al Ortodoxiei, căci el a scăpat, în veacul în care a trăit, popoarele din Balcani de Uniatism. La acel timp din istorie, pe când împăratul Imperiului Roman de Răsărit dădea dovadă de conÅŸtiinţă slabă, acest slav nobil ÅŸi purtător de Dumnezeu s-a ridicat hotărât ÅŸi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a salvat curăţia Ortodoxiei, nu doar în Å£inuturile lui, ci ÅŸi în toate Å£inuturile din Balcani. Cel care studiază cu atenÅ£ie izvoarele vremii în care este însemnată viaÅ£a Å¢arului Milutin înÅ£elege de ce i-a dat Dumnezeu lui biruinţă după biruinţă în toate războaiele ÅŸi întreprinderile lui, de-a lungul întregii lui vieÅ£i. Fiind uns Rege al Sârbilor, Milutin a făgăduit înaintea lui Dumnezeu că va înălÅ£a câte o sfântă biserică în fiecare an al domniei lui. El a domnit timp de patruzeci ÅŸi doi de ani, ÅŸi patruzeci ÅŸi două de sfinte ctitorii stau mărturie de felul dumnezeiesc în care ÅŸi-a împlinit făgăduinÅ£a. Dar în afară de aceste sfinte ctitorii, în unele locuri – ca de exemplu la Tesalonic ÅŸi la Constantinopol – el a zidit în apropiere de biserici ÅŸi spitale ÅŸi case de oaspeÅ£i pentru bolnavii ÅŸi călătorii săraci, unde aceÅŸtia erau găzduiÅ£i ÅŸi îngrijiÅ£i gratuit, în afară de aceasta, el însuÅŸi cu mâna lui făcea milostenii bogate din propriile lui averi, care erau enorme. Adesea, acest rege puternic ÅŸi bogat se îmbrăca în
haine sărăcăcioase ÅŸi, însoÅ£it doar de doi sau trei servitori, păşea prin rândurile poporului sărac, noaptea, ÅŸi afla de la ei de durerile lor. De multe ori le dăruia unora ca aceÅŸtia daruri neaÅŸteptate ÅŸi îmbelÅŸugate. Dar chiar din mijlocul marilor lui bogăţii, Å¢arul Milutin ducea o viaţă austeră ÅŸi extrem de simplă, deÅŸi nu aÅŸa li se părea ÅŸi străinilor. El se obiÅŸnuise cu un stil simplu ÅŸi frugal de viaţă încă din copilărie, căci aÅŸa îl învăţase tatăl lui, Regele UroÅŸ întâiul. Se cunoaÅŸte cum împăratul Mihail Paleolog a trimis-o la curtea Regelui UroÅŸ pe Anna, fiica lui, spre a fi luată de soÅ£ie de Milutin, dar cu gândul de a îl îndupleca pe regele sârb să intre în unire cu Roma. Dar Regele UroÅŸ, văzând luxul extravagant al Annei precum ÅŸi comportamentul ei uÅŸuratic ÅŸi nesăbuit, asemenea ÅŸi al suitei cu care venise, a zis: “Ce însemnează toate acestea, ÅŸi ce folos pot aduce ele? Noi nu suntem obiÅŸnuiÅ£i cu o astfel de viaţă”. în acelaÅŸi timp, el a indicat către o cneaghină sârbă, care mânuia cu îndemânare o furcă de tors: “Iată, felul acesta de Å£esătură ne place nouă să poarte cea care ne va fi nouă noră”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 30 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)