Sfinţii şi duhoarea patimilor

2:16 pm Din cugetările Sfântului Nicolae Velimirovici

Printre multele tainice vestiri ce le vin din lumea de dincolo, sfinţii simt şi cu trupul uneori tainica bună mireasmă ce vine de la îngerii lui Dumnezeu, dar şi insuportabila duhoare, cea emanată de diavoli. Atunci când oamenilor sfinţi li se înfăţişează în vedenie sau aievea îngeri sau sfinţi, locul se pătrunde de o bună mireasmă dulce şi de viaţă-făcătoare; pe când atunci când ei sunt asaltaţi de războiul cel drăcesc, duhoare grea şi insuportabilă invadează locul. Sfinţii puteau să distingă care patimă îl stăpâneşte pe om, după felul mirosului pe care îl răspândea acesta. Astfel, Sfântul Eftimie cel Mare a recunoscut duhoarea patimii desfrânării pe care o împrăştia monahul Emilian de la Lavra Sfântului Theoctist. Mergând într-o dimineaţă la slujba utreniei şi trecând pe lângă chilia monahului Emilian, Sfântul Eftimie a fost izbit de reaua duhoare a dracului curviei ce ieşea din acea chilie. Monahul Emilian, deşi nu comisese [încă] păcatul desfrâului şi cu trupul, era cu totul robul gândurilor celor de desfrânare aduse de diavolul, gânduri a căror duhoare grea Sfântul Eftimie o simţea de departe. Puterea acestei percepţii s-a manifestat încă şi mai minunat la Sfântul Ilarion cel Mare. Un anume om bolind de respingătoarea patimă a zgârceniei a trimis la Marele Ilarion un coşuleţ cu legume din grădina lui. Punându-i-se în faţă legumele, Sfântul Ilarion cel Mare a exclamat: “O, luaţi acestea de aici! Nesuferit îmi este mie mirosul lor! Au nu simţiţi ieşind din ele urâta putoare a patimii zgârceniei?!”. La auzul acestor cuvinte fraţii au rămas uimiţi. Spre a le arăta adevărul, Sfântul Ilarion le-a cerut atunci să ducă legumele acelea la ieslea boilor, şi să vadă dacă boii le vor mânca. Cu adevărat, animalele le-au adulmecat uşor, apoi şi-au întors capetele cu dezgust.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 25 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.