pridvorul lui laurentiu dumitru

Domnul îndelung milostiv minunat călăuzeşte pe toţi cei care împlinesc sfântă voia Lui şi se încredinţează Purtării Lui de Grijă. Aşa cum lumânărarul dă forma pe care o doreşte luminărilor din ceară curată, aşa şi Atotînţeleptul Dumnezeu face lumini nepieritoare în a Lui împărăţie din toţi cei care cu dragoste se fac supuşi robii Lui.
Sfântul Ignatie Noul Mucenic s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, încă de pe când era copil. El a dorit cu ardoare să se facă monah şi să fie mucenic al Credinţei, în timpul răscoalei lui Karagheorghe, armata turcească recruta bărbaţi din întreaga Bulgarie spre a lupta împotriva sârbilor, şi astfel a ajuns şi la casa lui Gheorghie, tatăl lui Ignatie, spre a vedea dacă nu se află în ea vreun bărbat apt de serviciul militar. Văzîndu-l pe Gheorghie bărbat voinic şi puternic, au voit să îl ia în armată, dar Gheorghie a zis cu hotărâre: „Eu împotriva fraţilor mei creştini la război nu pornesc”. Aceasta i-a înfuriat atât de tare pe sălbaticii turci, încât ei l-au omorât acolo pe loc. Foarte tânărul Ignatie atunci s-a ascuns într-o casă din vecini, apoi a scăpat în România, dar dorirea lui după viaţa monahală l-a îndemnat mai departe, la Sfântul Munte Athos. Dar chiar şi aşa, el a dorit mai mult decât monahismul, el a dorit mucenicia. El s-a rugat cu lacrimi o noapte întreagă înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, rugând-o să îi lumineze calea martiriului. El a auzit atunci un zgomot şi privind înaintea lui, a văzut că aureola icoanei iese din jurul capului Fecioarei şi se aşează pe al lui. La scurt timp după aceea Sfântul Ignatie a luat mucenicia din mâinile turcilor (în octombrie 1814), şi s-a încununat cu cununa veşnicei slave, ca Nou Mucenic. Sfintele lui moaşte sunt făcătoare de minuni, iar sfântul lui cap s-a îngropat cu cinste la Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte Athos.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 20 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)