pridvorul lui laurentiu dumitru

Oare prin ce virtuÅ£i s-au preaslăvit cel mai mult sfinÅ£ii înaintea cerului ÅŸi oamenilor? Cel mai mult prin smerenie ÅŸi slujire. Chiar ÅŸi mai înainte de a primi Sfântul Botez, pe cînd era încă ofiÅ£er în armata imperială, Sfântul Martin (prăznuit astăzi) îşi socotea ordonanÅ£a mai mult ca pe un frate decât ca pe o slugă. El deseori slujea ordonanÅ£ei, fără să se ruÅŸineze; de fapt, această slujire îi făcea chiar bucurie. Iarăşi, când Sfântul Ilarie [de Poitiers] a voit ca să îl sfinÅ£ească preot, el s-a lepădat de această cinste cu lacrimi, rugându-se de episcop să fie lăsat să vieÅ£uiască ca simplu monah în pustie. Odată Sfântul Martin călătorea din FranÅ£a în Panonia, ca să îi cerceteze pe părinÅ£ii lui. Când trecea printr-o trecătoare din Alpi, a căzut în mâinile unor tâlhari ucigaÅŸi de oameni. Unul dintre ei a ridicat sabia ca să îl ucidă, dar el nici nu a arătat nici o teamă ÅŸi nici nu s-a clintit; el nu a implorat mila tâlharilor ci a stat cu desăvârÅŸire liniÅŸtit, ca ÅŸi când nimic nu ar fi fost. Tâlharii au rămas uimiÅ£i, au pus deoparte săbiile ÅŸi l-au întrebat pe Sfântul Martin cine este. Sfântul Martin le-a răspuns că el este CreÅŸtin, ÅŸi prin urmare, nu simte niciodată nici un fel de frică lumească, căci ÅŸtie că Dumnezeu, după mare Mila Lui, stă totdeauna aproape credincioÅŸilor, ÅŸi mai ales în ceasuri de primejdie. Tâlharii au rămas uimiÅ£i de această învăţătură nouă ÅŸi de marea virtute a acestui bărbat al lui Dumnezeu, iar cel care ridicase sabia împotriva Sfântului Martin a crezut în Hristos, s-a botezat, ÅŸi s-a făcut monah. Devenind vacant scaunul episcopal al cetăţii Tours, poporul 1-a dorit episcop pe Martin, dar acesta nici nu a voit să audă. NiÅŸte cetăţeni din Tours însă l-au ademenit cu meÅŸteÅŸug afară din mănăstire, ÅŸi aÅŸa l-au răpit ÅŸi l-au dus în cetatea lor. Ei au procedat astfel: au venit la porÅ£ile mănăstirii în care se afla Sfântul Martin ÅŸi i-au zis că între ei se află un greu bolnav, ÅŸi că îl roagă să iasă în afara zidurilor mănăstirii ÅŸi să îl vindece. IeÅŸind sfântul, cetăţenii l-au apucat ÅŸi l-au dus în cetatea lor, Tours, unde sfântul a fost sfinÅ£it episcop. La vârstă înaintată ajungând, Sfântul Martin ÅŸi-a cunoscut mai înaintea ceasul ieÅŸirii sufletului. El le-a descoperit aceasta fraÅ£ilor lui duhovniceÅŸti, care au început să plângă, rugîndu-se de el să nu îi părăsească. Iar sfântul, voind să îi mângîie, s-a rugat lui Dumnezeu în auzul lor aÅŸa: “Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, dacă mai pot fi de folos fraÅ£ilor mei acestora, eu nu mă voi lepăda de nevoinÅ£a slujirii. Facă-se sfântă voia Ta!”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 12 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)