pridvorul lui laurentiu dumitru

O, de-am investi şi în sufletele noastre efortul pe care îl investim în confortul nostru trupesc! De-am fi tot atât de dornici să ne împodobim cu virtuţile înaintea lui Dumnezeu, pe cât suntem în a ne împodobi trupul cu cele stricăcioase! La început, şi Pelaghia cea păcătoasă, şi Taisia nu se interesau decît de frumuseţea trupurilor lor, care le ţinea sufletele în robie. Amândouă nu
se străduiau decât pentru deşertăciune: a rochiilor splendide, a parfumurilor, a tuturor podoabelor! Ele erau înconjurate numai de linguşiri şi laude, pe care şi le doreau şi cu care se hrăneau. Dar ce schimbare neaşteptată în vieţile lor! O schimbare mai minunată decât a altoiului care scoate mere nobile din mere pădureţe, sau preface într-un lac de apă limpede şi dulce mlaştina cea rău mirositoare! Când a văzut-o întâia oară Preasfinţitul Nonnus, înconjurat şi de alţi Sfinţiţi Ierarhi, pe desfrânata Pelaghia pentru întîia oară, împodobită şi frumoasă ca o zeiţă şi înconjurată de sclavii şi sclavele ei, gătită cu cea mai scumpă şi mai aleasă podoabă de mătase, cu brăţări, coliere şi inele şi înmiresmată cu parfumuri rare, el a lăcrimat şi a zis celor ce erau cu dînsul: “Cu adevărat, mult învăţăm de la această femeie. Domnul o va pune de faţă la înfricoşata Judecată şi ne va osândi cu pilda ei. Oare câte ceasuri pe zi nu petrece această femeie în cămara ei, îmbăindu-se şi gătindu-se, împodobindu-se şi privindu-se în oglindă – pentru ce? Doar spre a apărea un ceas, mai strălucitoare ca soarele, înaintea oamenilor. Iar noi, carele Mire avem pre Hristos Cel Nemuritor din ceruri, nu ne străduim măcar puţin timp pe zi ca să ne împodobim nevăzuţi de nimeni cu pocăinţa! Noi nu grăbim să ne îmbăiem cu lacrimile, nici să ne împodobim întru frumuseţea virtuţilor, ca să apărem şi noi mai frumoşi decât soarele înaintea lui Dumnezeu!”

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 9 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)