Sfinte Stadioane, roagă-te pentru mine, păcătosul!

12:31 pm Cristian Şerban

Cristian Şerban

Formula din titlu, inspirată din literatura născută în sihăstriile mânăstirilor din Neamţ, ar putea să ne ducă cu gândul la ideea năstruşnică şi greu de digerat că prezenţa unui înalt cleric pe o arenă de sport înseamnă transformarea ei într-un templu sacru, într-un loc de smerită închinare. Însă toţi preoţii lumi de s-ar strânge să sfinţească o arenă sportivă, o arenă pe care de obicei vedem în ultimii ani mai mult bătăi chioare de gladiatori decât spectacol şi performanţă, tot nu s-ar schimba nimic în mentalitatea şi atitudinea suporterului. Fiindcă suporterul ştie una şi bună!
O aşa ,,grijă’’ şi ,,atenţie’’ copleşitoare faţă de mamele componenţilor galeriilor adverse n-ai să vezi nici la maternitate. Tot felul de trivialităţi, înjurăturile mai vechi mai noi şi internaţionale, bâta ascunsă în pantaloni, fumigenele, petardele, bannerele ,,miştocăreşti’’, zgâriatul maşinii fotbalistului care nu a dat gol sunt pentru suporterul de azi obligatorii. Sau nu!?
Este clar că pe stadion, suporterul nu intră ca într-un templu, cum la fel de evident este că orice prelat care vine să sfinţească locul nu poate să le dea fotbaliştilor puteri magice sau să-i facă pe ,,ai noştri’’ într-atât de ,,ronaldinhieni’’ încât să se bată cu ,,galacticii’’, cu ,,extratereştrii’’ sau cu alte specii din astea, din neamul lui Goliath.
Fiindcă presa în faţa marilor acte de corupţie se piperniceşte, dar când vine vorba de cravatele lui Becali, micii lui Mircea Sandu şi aventurile galante ale lui Adi Mutu se semeţeşte, am găsit de cuviinţă să vedem care este rostul şi folosul unei slujbe de sfinţire a unei arene de sport. Asta, ca să-i răspundem şi lui nea Gheorghe, un vecin de-al meu, care n-a prea înţeles mare lucru din ştirea de la ,,teve’’ şi s-a întrebat şi el ca tot omul: ,,Cum măi frate? Dacă chemi popa, batem Lyonul?’’.
Slujba de sfinţire a unei case se face după o rânduială şi un tipic bisericesc bine pus la punct – prezentat pe larg în cartea Casa creştinului, Editura Bizantină, 1997,(carte de care sunt convins că domnii ziarişti n-au auzit din raţiuni de somn cu vise şi indolenţă) care cuprinde două mari etape: sfinţirea arenei şi sfeştania. Nu intrăm în detalii legate de tipic, dar mergem către sensul şi rostul acestui ritual. Rostul slujbei nu este să facă din sportivi semizei, ci să ferească oamenii de nenorociri, de răutatea altor oameni, de uneltirea duhurilor rele, să invoce ajutorul divin pentru ca sportivii să fie sănătoşi sau să se vindece, să coboare peste acel loc binecuvântarea divină; şi îl limbaj mai puţin tradiţional – Dumnezeu este invocat ca să-i păzească pe sportivi să nu se accidenteze sau să se rănească de moarte, să-i păzească de întâmplări rele pe cei din fenomenul sportiv care călătoresc pe ape, în aer sau pe uscat, să liniştească cugetele suporterilor mai turbulenţi. În principiu o astfel de slujbă se face pentru a preveni răul, ci nu pentru a aduce victorii glorioase (care apropos, pentru echipa vizitatoare înseamnă o înfrângere, lucru ce ar însemna că amestecul divinităţii în fotbal să dea numai unora câştig de cauză şi pagubă celorlaţi, raţionament din care desprind ideea că Dumnezeu are lucruri mai importante de făcut decât să influenţeze scorul, rezultatul unei întreceri sportive).
Şi a mai întrebat nea Gheorghe, că de ce la sfinţire Becali a chemat şi preoţii, dar şi televiziunea. Nu cumva asta e fanfaronadă? Nu sunt un apropiat al lui Gigi Becali ca să răspund la întrebarea asta perfect, dar pot să sesizez că între momentul de acum 3-4 ani – când campioana ţării se chinuia prin tururi inferioare şi juca cu ,,Nimeni’’ Grodno – şi saltul evident valoric care a propulsat echipa Steaua în cea mai tare competiţie intercluburi, s-a produs mutatul muntelui către Mahomed. Adică mai mult aleargă presa după Becali, decât Becali după presă.
Sunt împotriva reclamei exacerbate ce urmează de obicei unui act de caritate becalian (obicei care nu trebuie totuşi înfierat şi comentat acid atâta vreme cât cu greu găseşti politicieni să dea măcar bani de covrigi unei mătuşi bolnave), dar nu pot să nu remarc că pe alte stadioane (la Arad sau Constanţa) astfel de slujbe de sfinţire au trecut aproape neobservate, lucru care îmi relevă că pe Gigi Becali mulţi vor să-l vadă la pământ pentru simplul fapt că are în el ,,un strop de Dumnezeu’’.
Cât despre presă, îi lăsăm ultimul cuvânt – doar amintindu-vă că aceeaşi ziarişti au ironizat, persiflat, desfiinţat slujba de sfinţire de pe Ghencea – minunându-ne de atâta profunzime spirituală: ,, Sfinţirea stadionului Farul a dat roade, constănţenii obţinând trei puncte în disputa cu Pandurii Târgu Jiu (Libertatea, 3 octombrie 2006).

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.