Însetaţi după Adevăr

12:28 pm Din cugetările Sfântului Nicolae Velimirovici

Când omul caută cu sudoare şi cu lacrimi adevărul, nemulţumindu-se cu nimic pe această lume decât cu aflarea lui, atunci Dumnezeu vine în întâmpinarea acelui om în felul Lui blând. Aceasta se vede din viaţa Sfântului Dionisie din Alexandria. Păgân fiind, Dionisie a dorit cu sete adevărul, pentru care i-a studiat pe toţi marii filosofi păgîni, şi a citit toată literatura elină. Dar văzând că toată această ştiinţă nu îl duce la adevărul după care înseta inima lui, el a început să citească tot ceea ce putea găsi, căutînd orice scriere de care auzea că este înţeleaptă. Astfel, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el a întâlnit o femeie săracă care s-a oferit să îi vândă nişte copii ale mai multor epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Dionisie le-a cumpărat bucuros şi le-a citit fără zăbavă. A fost atât de copleşit de ceea ce a citit, încât a alergat să caute femeia care i le vânduse, şi aflând-o, a întrebat-o dacă nu mai are şi alte asemenea scrieri de vânzare. Femeia l-a îndrumat la un preot creştin care i-a pus la dispoziţie toate epistolele pauline, ca să le citească. Citindu-le cu sete şi cu atenţie, Dionisie a crezut desăvârşit în Hristos şi a dorit Sfântul Botez fără cea mai mică ezitare.
Iată alt exemplu: în cetatea Arsinoe se împrăştiase erezia milenaristă. Această erezie învăţa în chip mincinos că Hristos avea să vină foarte curând spre a întemeia o împărăţie pământească de o mie de ani. Căpetenia acestei erezii era un oarecare Korakion. Sfântul Dionisie a mers la Arsinoe spre a le arăta milenariştilor adevărul şi spre a stopa propagarea acestei erezii. În cadrul unei mari adunări la care erau de faţă şi milenarişti şi ortodocşi adevăraţi, Sfântul Dionisie a purtat o dispută publică cu Korakion şi cu alte căpetenii milenariste. Această dispută a durat trei zile întregi. (Câtă râvnă aveau creştinii cei vechi pentru cercetarea adevărului!). Dumnezeu a binecuvântat nevoinţa şi zelul lor, prin rugăciunile Sfântului Dionisie. La sfârşitul disputei publice, Korakion şi ceilalţi împreună cu el s-au lepădat de erezie şi au îmbrăţişat învăţătura ortodoxă expusă de Sfântul Dionisie.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 5 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.