De ce învaţă copiii religia în şcoli!?

1:39 am Cristian Şerban

Cristian Şerban

(Răspuns la articolul omonim din „Evenimentul zilei” din 28 septembrie 2006, semnat Cristina Olivia Moldovan)

Răsfoind presa, după bunul obicei al românului, m-am prins că, în vremurile noastre, nu-ţi trebuie prea mult creier ca să te faci gazetar. Cum ai scris ceva care aduce a scandal, ceva care atentează la o autoritate, la ordinea publică, la o instituţie, la intimitatea unui cuplu sau la divinitate, cum te pun „ăştia” pe prima pagină, aşa te pun; cu litere de-o şchioapă, ca să se vadă şi de pe Empire State Building, că materia cenuşie a distinsului autor de articole a depăşit stadiul coleopterelor.
O domnişoară sau doamnă ziarist, de la un cotidian care stă îndrăzneţ de bine cu tirajul, s-a apucat să despice în patru, firul unei presupuse îndoctrinări a copilului la ora de religie. Nasul fâşneţ al distinsei „gazetăriţe” a remarcat cu o subtilitate demnă de un reputat premiu american (nu-i mai spunem numele că rezonează fonetic cam urât pentru cititorul mai pudic), că ceva miroase în învăţământ. Dar creierul „libelulo-acefal” sesizează mai greu lipsa băncilor, caloriferelor, igienei, calculatoarelor, banilor, programelor de investiţii, şi mult prea repede aleargă să vadă paiul, când bârna stă să pice.
Ziarista – cu slova atârnată de un libertinaj ideatic promovat de un ateu (găsesc că ateu este un termen relativ care ar trebui scos din dicţionar, fiindcă nu poţi fi „fără de Dumnezeu”, atunci când eşti creat de Dumnezeu), un profesor corigent şi doi copii rătăciţi pe un forum de Internet – a început să ofteze desdemonian, să sufere cumplit, fiindcă nu-i convine că se face religia în şcoli şi nici că se spune „Tatăl nostru”, atunci când se intră la oră.
Cum oare i-a scăpat distinsei de la „mazetă” că ora de religie este facultativă, este greu de explicat!?? Cum oare i-a scăpat că printr-o simplă cerere copilul se poate dispensa de aceste ore de religie, este şi mai greu de explicat!? Cum oare ziarista noastră vrea să dea jos icoanele de pe pereţii claselor, şi probabil să pună în loc poze cu Guţă, de Vito şi vedete „pleiboistice”, e foarte greu de înţeles!?
„Pentru justiţiari materia asta este de-a dreptul ilegală”, se scrie în acest articol. Întrebându-mă aşa într-o doară cine sunt „justiţiarii”, mi-a trecut prin minte că România este o ţară cu 22 de milioane de „dumnezei”. Această femeie mai invocă faptul că religia, ca materie şcolară atentează la libertatea de conştiinţă, la libertatea religioasă. Eronat! De fapt, ora de religie te învaţă ce este conştiinţa şi îţi uşurează drumul spre a înţelege ce este libertatea. Sunt gata să afirm că un copil înţelege mult mai multe despre libertate, la ora de religie, mai mult decât învaţă din „lecţia” de libertate predată de „blugii” cu „vedere la Muntele lui Venus”, cercelul în limbă, cel mai recent C.D. cu manele sau freza cu ţepi.
Introducerea orei de religie s-a făcut firesc şi paşnic, printr-un proces cât se poate de natural, la un popor cu credinţă milenară, care a jinduit frustrant de mult să cunoască şi altceva decât materialismul-dialectic, odele şi tezele ceauşiste. Astăzi, când porţile libertăţii de exprimare s-au deschis, rămâne trist faptul că mulţi trec în revistă toate ştiinţele, dar într-un mod regretabil omit ştiinţa despre Dumnezeu. La un popor cu 90% ortodocşi introducerea religiei, ca materie opţională a reprezentat şi reprezintă un act reparativ şi de bun simţ, o consfinţire a întoarcerii la matcă.
Revenind la zile noastre, am diligenţa să mă întreb: „Pot oare câţiva ani de manelizare, de libertinaj predicat şi practicat, de atitudini antisociale, de îmbuibare cu sex, scandal şi crime să facă uitaţi două mii de ani de creştinism?”.
Conştiinţa omului trebuie să fie în legătură cu valorile morale, cu etica, cu esteticul, cu esenţa vieţii, cu lumina şi adevărul. De aceea conştiinţa omului trebuie hrănită de la vârste fragede cu cuvântul lui/despre/către Dumnezeu. Cum oare sunt proteste împotriva orei de religie, dar despre ora de educaţie sexuală nu are nimeni nici o părere?
După introducerea orei de educaţie sexuală în şcoli (2003-2004) a crescut rata violurilor, a crescut numărul avorturilor, a crescut numărul fetelor care îşi încep viaţa sexuală din copilărie, a crescut numărul raporturilor sexuale înregistrate în incinta unităţilor de învăţământ. Acest din urmă aspect (vezi numeroasele cazuri de tip Motru) a dus la excluderea acestei materii din programă, la unele licee.
Ora de religie îşi vede paşnică de treaba ei, chiar dacă mulţi îi cântă prohodul, căci între această materie şi cuvântul paşnic sunt multe simetrii. Ce ar însemna acum? Când copilul se simte agresat de o anumită materie, să aducem la ore, pe post de asistenţi câţiva psihologi, terapeuţi, sexologi, psihanalişti, preoţi şi judecători? Copilul ştie să discearnă şi singur, fiindcă avem o abundenţă de mijloace de informare, fără precedent. Copilul va realiza peste ani, când vor veni „tihna”, „răsfăţul”, „laptele şi mierea” vieţii de adult, cât de bine îi este că a învăţat în şcoală să zică „Tatăl nostru” şi să-şi facă semnul crucii.
Domnişoarei ziarist – care mai invocă spusele unui presupus profesor maniac, Moise pe numele său, un „domn” care doreşte să facă raport la Curtea Europeană, ca să se dea icoanele jos de pe pereţii claselor din şcoli – nu avem a-i mai spune, decât că o părere rătăcită pe un site de satanişti nu poate constitui baza unui articol de ziar. Iar dacă este să ne luăm după „nebiblicul” profesor de filosofie, numitul Moise de la Buzău, care se întreabă ironic de ce nu agăţăm icoane şi prin copaci ca să fim mai aproape de Dumnezeu, răspunsul ar suna cam aşa: „Nu e nevoie să punem icoane în copaci fiindcă aceste icoane există deja. Buna întocmire a văzduhului, rodul bogat, frunza verde plesnind de sănătate, miresmele îmbietoare, echilibrul ecologic, creanga, ramul şi chiar şi cea mai plăpândă dintre păpădii dau mărturie, ca fiind parte a creaţiei, despre măreţia lui Dumnezeu, şi sunt prin urmare icoane vii”.
Moise, filosoful de Buzău, nu are din păcate capacitatea să înţeleagă acestea, fiindcă nu a avut nici măcar curiozitatea, ştiinţa sau curajul, ca într-un imitatio Moses, să despice în două cuvântul filosof şi să afle că „philo” şi „sophia”, adică dragostea de înţelepciune presupune şi dragostea faţă de sursa înţelepciunii şi chiar faţă de Înţelepciunea Însăşi, adică dragostea de Dumnezeu.

One Response
  1. mihailoss :

    Date: May 10, 2009 @ 6:33 pm

    Bine zis!

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.