pridvorul lui laurentiu dumitru

ÃŽn ignoranÅ£a lor, mulÅ£i oameni luptă mai mult ca să se apere de suferinţă fizică ÅŸi de boală la vremea bătrâneÅ£ii, decât ca să scape de chinurile iadului care urmează bătrâneÅ£ii ÅŸi morÅ£ii. AÅŸa s-a întâmplat odată cu un bărbat necăsătorit ÅŸi avar care, din an în an, ÅŸi cu patimă din ce în ce mai mare, ÅŸi-a grămădit sieÅŸi averi inutile. Când a fost întrebat de ce se chinuie atît de mult cu strânsul averilor, el a răspuns: “Strîng pentru vremea bătrâneÅ£elor mele. Această avere mă va hrăni ÅŸi mă va vindeca când voi fi bătrân ÅŸi bolnav”.
Cu adevărat, cele ce singur le-a zis s-au şi împlinit. Apropiindu-se de bătrîneţe, el s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea care nu se mai vindeca. El şi-a cheltuit toată imensa avere cu doctorii, în speranţa că aceştia îl vor vindeca, şi cu slugile, pe care le plătea ca să îl îngrijească. Dar aceasta la nimic nu i-a folosit, că boala tot nu a plecat de la el. După ce toată imensa avere a secat cu desăvârşire, doctorii l-au părăsit, la fel şi slugile. Omul a căzut în deznădejde. Vecinii lui i-au adus pâine până când s-a stins, şi a fost îngropat pe cheltuiala satului. Cu adevărat, el şi-a cheltuit averea aşa cum a şi spus că o va face. Dumnezeu i-a făcut exact aşa cum a voit el. Dumnezeu i-a trimis tocmai boala pe care, într-un fel, şi-a dorit-o, şi pentru care a strâns o avere colosală. Cu toate acestea, averea strânsă nu a fost capabilă să-i aline suferinţa în această lume, şi atunci, cum ar fi putut ea să i-o aline în cealaltă? Nici într-un fel. Căci în cealaltă lume nu averile materiale alină cumplitele suferinţe ce îl aşteaptă pe om acolo, ci alt fel de averi, din care omul nostru nu a avut grijă să-şi strîngă nici un strop în timpul preţios şi scurt al vieţii. Iar aceste averi sunt: credinţa, nădejdea, faptele de milostenie trupească şi sufletească, rugăciunile, pocăinţa.
Cineva a văzut un suflet omenesc strălucind de lumina negrăită a Raiului, ÅŸi l-a întrebat cum a reuÅŸit să se învrednicească acelei mari slave. Sufletul acelui om a zis: “în viaÅ£a mea pămîntească eu am fost sluga unui făcător de rele care niciodată nu mi-a dat nici un fel de leafă pentru munca mea. Dar eu am îndurat viaÅ£a aceea până la sfîrÅŸit, ÅŸi m-am rugat cu nădejde în Dumnezeu”. Apoi privitorul a văzut sufletul altui om, în ÅŸi mai mare slavă, ÅŸi întrebat fiind ÅŸi acela, el a răspuns: “Eu am fost bolnav de lepră toată viaÅ£a mea, ÅŸi toată viaÅ£a mea i-am mulÅ£umit lui Dumnezeu pentru aceasta”. ÃŽnsă nimeni nu l-a văzut în lumina Raiului pe cel care îşi strînsese toată viaÅ£a averi ÅŸi bani pentru bolile de la bătrîneÅ£e.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 29 septembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)