Domnul schimbă nenorocirile în bine

6:04 pm Din cugetările Sfântului Nicolae Velimirovici

Cârmuind providenţial viaţa lumii şi mai cu seamă a Sfintei Bisericii Lui, Dumnezeu lucrează adesea neaşteptat, schimbând nenorocirile care se abat asupra drepţilor Lui, în bine. Aceste providenţiale schimbări spre bine s-au întâmplat de multe ori în viaţa Sfântului Hariton. După ce a fost torturat bestial, Sfântul Hariton a fost aruncat în temniţă, de unde urma să fie scos în curând spre a fi executat. Dar torţionarul lui, împăratul Aurelian, a murit pe neaşteptate, şi succesorul lui i-a eliberat pe creştini. Aşa a scăpat atunci Sfântul Hariton de la moarte. Apoi, călătorind spre Ierusalim, Sfântul Hariton a căzut între tâlhari, care l-au dus la peştera lor. Ei l-au lăsat acolo, şi s-au dus să fure şi să jefuiască într-o altă parte, până ce aveau să se întoarcă şi să-l ucidă atunci. Dar în acea peşteră se afla un vas mare cu vin în care a intrat un şarpe, a băut din vin, şi şi-a vărsat otrava înăuntru. Când s-au întors tâlharii, osteniţi şi însetaţi de arşiţa de afară, au băut din vinul amestecat cu otravă şi au murit, unul câte unul. Aşa a scăpat Sfântul Hariton iar cu viaţă, pe neaşteptate, de la moarte sigură. Aşa a adunat Domnul, ca un înţelept, nenorociri grele pe capul plăcutului lui, Hariton, ca astfel să îl lămurească precum aurul în topitoare, şi să îl lege şi mai strâns de Sine. Dar totdeauna a păzit Domnul viaţa Sfântului Hariton, căci el avea să întemeieze mai multe mănăstiri în care, cu exemplul vieţii lui ascetice, avea să călăuzească la calea mântuirii mulţime de suflete omeneşti.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 28 septembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.