pridvorul lui laurentiu dumitru

Un sfânt nu străluceşte niciodată la exterior. Toată bogăţia lui se află înlăuntru, în sufletul şi inima lui. A venit odată un mujic* la mănăstirea Sfântului Serghei, de la mare depărtare. Când a cerut monahilor să îl vadă pe egumenul lor, ei i-au zis că acesta se află la grădină. Mujicul a mers la grădină, dar acolo nu a văzut decât un bătrân îmbrăcat în haine peticite care lucra la un strat. Mujicul s-a întors la mănăstire foarte nemulţumit, zicându-şi că monahii şi-au bătut joc de el. Astfel, ca să îşi facă mai limpede dorirea, mujicul a cerut monahilor să-l vadă anume pe Părintele Serghei, vestitul egumen al mănăstirii. Tocmai atunci Sfântul Serghie intra pe poarta mănăstirii. El i-a dat bun venit ţăranului, apoi l-a chemat şi i-a slujit la masă. El i-a citit inima şi a văzut proasta părere pe care şi-o făcuse ţăranul despre hainele lui. Pentru aceasta l-a mângâiat şi i-a făgăduit că îl va vedea pe Serghie cel căutat îndată. Tot atunci la mănăstire a sosit şi un cneaz, înconjurat de o suită formată din boieri distinşi, care s-au plecat îndată până la pământ înaintea bătrânului celui peticit care tocmai îl slujise la masă pe el, mujicul. Cneazul şi boierii au cerut smerit binecuvântarea bătrânului. Monahii atunci l-au scos pe mujic afară din încăpere, ca să facă loc distinşilor oaspeţi. Astfel, mujicul a privit de la depărtare pe acela care fusese atât de aproape de el tot timpul. El s-a prihănit pe sine pentru prostia lui şi i-a fost foarte ruşine. După ce cneazul şi suita lui au plecat, el a venit repede şi a căzut la picioarele sfântului şi l-a rugat să-l ierte pentru mojicia lui. Dar marele sfânt l-a îmbrăţişat şi i-a zis: „Nu fi trist, fiule, căci tu singur ai văzut cu adevărat ce sunt: un ţăran îmbrăcat în haine proaste, adică un nimic. Pe când toţi ceştilalţi s-au înşelat, gândind că sunt vreun lucru mare”.

*Mujic se foloseşte de obicei cu sensul de om prost crescut, obraznic, însă mujic este şi numele dat ţăranilor ruşi înainte de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Cu acest sens îl foloseşte aici Sfântul Nicolae Velimirovici (n. LD).
(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 25 septembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)