pridvorul lui laurentiu dumitru

Când omul simte fără putinţă de tăgadă mila lui Dumnezeu asupra lui, el este uimit, ca trezit dintr-un somn urât, şi îi este ruşine de orbirea lui în faţa marii milostiviri a lui Dumnezeu.
În vremea împăratului lustinian era mai mare peste strângătorii de impozite din Africa un anume Petru, bărbat foarte bogat, dar foarte rău şi nemilostiv. Cerşetorii se plângeau mereu că nu au văzut niciodată măcar un bănuţ de la acest Petru. Odată unul dintre ei a pus rămăşag că îl va face pe Petru să-l miluiască, şi fără să vrea. El atât de mult s-a ţinut de el cerşind în urma lui, încât de mânie, Petru l-a lovit cu ce a avut la îndemână, iar la îndemână atunci a avut o pâine. Bucuros, cerşetorul a luat pâinea şi a fugit, îndată după aceea Petru a căzut greu bolnav şi a avut o vedenie: se făcea că îl interoghează sălbatic diavolii din iad. Se afla acolo şi o balanţă. Pe unul din talerii acelei balanţe diavolii îngrămădeau păcatele lui Petru, iar celălalt taler stătea gol, ridicat în sus. în jurul talerului gol plângeau îngerii, căci nu puteau afla nici măcar o singură faptă bună care să echilibreze măcar un pic balanţa vieţii lui Petru. Unul dintre îngeri a zis: “Nu avem decît pâinea cu care l-a lovit mânios, alaltăieri, pe acel cerşetor». Îngerii au pus acea pâine pe cântar, şi pâinea a biruit greutatea păcatelor lui Petru. Terminându-se vedenia, Petru şi-a zis: “Cu adevărat, nu vedenie, ci adevăr aievea văzut-am eu acum, căci toate păcatele din copilăria mea şi până acum s-au perindat sub ochii mei. Iar dacă acea pâine pe care am aruncat-o cu mânie în cerşetor a avut atâta putere, oare câtă putere nu vor avea milosteniile pe care le voi face de bună voie, cu dragă inimă, şi din toate puterile mele?». De atunci înainte Petru s-a făcut cel mai milostiv bărbat din cetate. El şi-a împărţit toate averile săracilor, şi s-a vîndut pe sine rob pentru treizeci de galbeni de aur. Dar şi pe aceştia i-a împărţit ca milostenie la săraci, întru Numele lui Hristos. De atunci el s-a numit Petru cel Milostiv.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 22 septembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)