pridvorul lui laurentiu dumitru

Dacă am pune noi cu hotărîre început neclintit vieţuirii după Legea lui Dumnezeu, atunci nu ne-ar mai fi teamă de nici un război al celor lipsiţi de raţiune. Căci cel care cu adevărat începe să trăiască după legea lui Dumnezeu descoperă că toate cele pe care i le fac lui oamenii vin spre avantajul lui, şi spre Slava lui Dumnezeu. Mai cu seamă un asemenea om nu trebuie să se teamă că va trebui să plece dintr-un loc frumos, pe care îl iubeşte, în unul urât, care nu
poate să placă nimănui. Mai curând decât să se teamă zadarnic şi să plângă fără rod, este mai bine să se străduiască să vadă în acest surghiun care este voia lui Dumnezeu. Căci ce rău i-au făcut lui losif intenţiile şi faptele criminale ale fraţilor lui? Oare nu a fost acel surghiun fără voie în Egipt spre slava lui losif, spre mântuirea chiar a fraţilor lui de foamete, şi spre crearea condiţiilor propice pentru desfăşurarea tuturor evenimentelor minunate şi tainice pe care le-a lucrat Dumnezeu prin Moise, în Egipt şi în pustie? Păgânii şi ereticii întotdeauna i-au surghiunit pe râvnitorii Credinţei şi ai Ortodoxiei în regiunile cele mai sălbatice şi mai nepotrivite vieţii, desigur, cu intenţie de a îi ucide acolo, departe de văzul lumii, însă, ce au dobândit acei barbari şi acei eretici cu aceasta? Oare reuşit-au ei să ucidă Orotodoxia? Nu, nicidecum. Dimpotrivă, prin faptele lor criminale ei chiar mai mult au întărit sufletele prigoniţilor, şi au dus flacăra lor şi la oamenii trăitori prin acele teritorii barbare şi sălbatice. Răul eretic Lucius l-a surghiunit pe slăvitul Macarie, împreună cu mai mulţi asceţi tabenisioţi, din Egiptul de baştină într-o insulă barbară, unde toată populaţia se închina la idoli. Dar prin exemplul şi învăţătura acestor sfinţi, toţi locuitorii acelei insule s-au lepădat de barbaria lor şi s-au făcut creştini. Acea insulă s-a numit mai apoi “Insula Pocăinţei”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 21 septembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)