pridvorul lui laurentiu dumitru

Biruinţa asupra mâniei este una dintre cele mai strălucite biruinţe a ostaşului lui Hristos. În general, ne mâniem fie pe aceia care nu vor să ne asculte şi să se lepede de păcat, fie pe aceia care ne jignesc sau ne insultă. Făcând aşa, noi uităm că mânia este un păcat de moarte, şi că dorind mântuirea altora, ne-o pierdem pe a noastră, după cum a arătat Sfântul Macarie. Mânia împotriva duşmanilor noştri se mai combină şi cu un alt păcat, anume dorinţa de răzbunare. Sfântul Evpsihie şi-a tăiat patima mâniei tocmai prin aceea că, înainte de mucenicia lui, şi-a împărţit marea avere nu doar către săraci, ci şi celor care îl urau, adică tocmai acelora din a căror pricină a fost torturat şi asasinat. El i-a socotit astfel pe asasinii lui nişte binefăcători. Sfântul loan Gură de Aur zice: „Să tăiem aripile mâniei, iar răul nu va reuşi să se înalţe în văzduh. Mânia este o boală rea care ne poate ucide sufletul…Mânia este un foc cumplit care arde totul în calea lui… Dacă mâniosul şi-ar putea vedea chipul în clipa mâniei lui, el nu ar mai avea nevoie de nici un îndemn ca să se lepede de mînie, căci nimic nu este mai sinistru, mai murdar şi mai înfricoşător decât un astfel de chip”. Avva Ammona a mărturisit despre sine: „Am petrecut paisprezece ani la Sketis [în Pustia Egipteană], rugându-mă lui Dumnezeu zi şi noapte, ca să îmi dea biruinţă asupra mîniei”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 7 septembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)