pridvorul lui laurentiu dumitru

Trebuie să facem distincţie între un păcătos şi un penitent. Dacă ţi-ai luat asupră-ţi să mustri un păcătos, ai grijă ca nu cumva să îl mustri şi pe penitent. Parabola Fiului Risipitor ne arată cât îi este de scump lui Dumnezeu păcătosul care se pocăieşte cu adevărat (penitentul, n.n.). De aceea, şi nouă să ne fie scump acela care îi este scump lui Dumnezeu. Odată un monah a căzut în păcat, şi pentru păcatul lui a fost izgonit din mănăstire. Acest monah s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare, i-a mărturisit păcatul lui, s-a pocăit, şi a rămas pe lângă Marele Antonie o bucată de vreme. După aceea Sfântul Antonie l-a trimis pre monahul cel pocăit înapoi la mănăstirea lui, dar fraţii nu l-au primit, ci l-au izgonit iar. Iarăşi a venit penitentul la Marele Antonie, şi iar l-a întors Sfântul Antonie la mănăstirea lui, trimiţând şi un cuvânt, prin el, fraţilor lui: „A naufragiat o corabie şi şi-a pierdut încărcătura şi doar cu greutate mare a mai ajuns la port, şi acum voi voiţi să scufundaţi ceea ce nu s-a pierdut în furtună!”. Văzând această preaînţeleaptă certare, părinţii l-au primit pre fratele cel pocăit înapoi, cu bucurie.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 30 iulie, Sfântul Nicolae Velimirovici)