pridvorul lui laurentiu dumitru

Toţi cei ce mă urăsc pe Mine iubesc moartea
(Pildele lui Solomon 8, 36)

Aşa grăieşte Domnul, Făcătorul cerului şi al pământului, prin gura proorocului Său. Cel care urăşte înţelepciunea lui Dumnezeu, îl urăşte pe Dumnezeu, iar cel care îl urăşte pe Dumnezeu – ce altceva îi mai rămâne de iubit dacă nu moartea?! Oare nu este cu adevărat moarte tot ceea ce se află în afară de Dumnezeu? Soarele şi stelele, marea şi munţii, animalele şi plantele – ce sunt toate acestea dacă nu praf mort adus la o formă şi la o viaţă de puterea lui Dumnezeu, de cuvântul lui Dumnezeu, de înţelepciunea lui Dumnezeu? Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu nu numai că nu îl iubeşte pe Dumnezeu, dar el nu iubeşte nimic nici din cele create de Dumnezeu: nici frumuseţea stelelor, nici ordinea mărilor şi munţilor, nici puterea vie care se află în viaţa animalelor şi a plantelor. Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu îl scoate afară şi îl îndepărtează pe Dumnezeu din zidire. Şi ce mai rămâne după aceasta? Doar ţărâna cea lipsită de formă, moartă şi întunecată, doar moartea. Căci până şi acea ţărână este creată de Dumnezeu, iar hulitorul lui Dumnezeu trebuie să întoarcă până şi acea ţărâna lui Dumnezeu, şi atunci nu are decât să iubească ce mai rămâne după aceasta. Şi ce mai rămâne? Numai aceea care nu are absolut nici o legătură cu Dumnezeu, adică moartea, păcatul şi diavolul. Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu, în esenţă iubeşte moartea, păcatul şi pe diavolul. Orice hulitor de Dumnezeu este jucăria diavolului, rodul păcatului, pionul morţii.
Dispreţuindu-Te pre Tine, O Stăpâne mult Iubitorule de oameni, oamenilor nu le mai rămâne nimic de iubit. Căci toate cele pe care noi le iubim pe pământ le iubim din pricina Ta, căci puterea noastră de a iubi o avem de la Tine. Nebun este acela care iubeşte razele soarelui dar dispreţuieşte soarele, care iubeşte picătura de apă dar dispreţuieşte izvorul.
O Stăpâne Doamne Atotiubitorule, insuflă-ne nouă dragostea cea pentru Tine şi de viaţă dătătoare, căci noi Ţie ne închinăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin.

(Din Proloagele de la Ohrida, Predică, 9 iunie, Sfântul Nicolae Velimirovici)