pridvorul lui laurentiu dumitru

Iată una din vedeniile pe care le-a avut Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos. Era la Constantinopol un monah vestit pentru sfinţenia vieţii lui, şi la el venea mult popor care îi cerea sfat şi rugăciune. Acest monah însă bolea în ascuns de patima iubirii de arginţi. Banii pe care îi primea îi strângea, nu îi dădea la nimeni. Sfântul Andrei l-a întâlnit odată pe stradă, şi a văzut încolăcit în jurul gâtului lui un şarpe cumplit. Sfântului Andrei i s-a făcut milă de monah, s-a apropiat de el şi a început să-l sfătuiască: „Frate, de ce ţi-ai pierdut sufletul? De ce te-ai legat cu patima iubirii de bani? De ce i-ai dat loc în inima ta? De ce strângi aurul, ca şi când ai vrea să îl iei cu tine în groapă, în loc să îl împărţi la sărmani? De ce te sugrumi cu zgârcenia? În timp ce alţii mor de frig şi de foame, tu te bucuri privind la grămada de aur! Asta-i calea pocăinţei pe care ai făgăduit-o la călugărie? Asta îţi este ţie cinstea de monah? Oare nu-ţi vezi dracul căruia îi dai voie să te strângă de gât?”. La aceste cuvinte ochii duhovniceşti ai monahului s-au deschis şi a văzut cu groază cum hidosul diavol stă chiar lângă el. La cuvintele lui Andrei dracul i-a dat drumul monahului şi a fugit, alungat de puterea rugăciunii Sfântului. În locul lui a apărut un înger luminos al Domnului, îngerul lui păzitor, căci inima monahului se schimbase deja în bine. El îndată s-a dus şi a împărţit tot aurul săracilor şi nevoiaşilor. De atunci înainte, el a plăcut Domnului întru toate şi s-a făcut şi mai vestit pentru sfinţenia vieţii lui decât fusese înainte.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 2 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)