pridvorul lui laurentiu dumitru

Câtă vreme Hristos nu se face sufletului totul – tot ceea ce, adică, este durabil şi neschimbător – omul nu se poate angaja pe drumul suferinţelor pentru El. Cum a putut Marina, o tânără în vârstă de cincisprezece ani, să se angajeze pe această cale a suferinţelor pentru Hristos? Ea a putut aceasta pentru că Hristos i Se făcuse ei totul, mai presus de toate şi de orice. Cum a putut Sfânta Muceniţă Iulita să se bucure văzînd-l pe fiul ei Chirie în vârstă de trei ani ucis pentru mărturisirea Credinţei Creştine? Ea a putut lucrul acesta de neînchipuit pentru oameni, pentru că Hristos i Se făcuse ei totul. Iată cum prezintă Sfântul Tihon din Zadonsk faptul acesta al dobândirii supremaţiei lui Hristos în viaţa omului, în cadrul unui dialog dintre Hristos şi om:
„Voieşti tu oare să ai tot binele pe care ţi-l poţi şi dori şi imagina? Eu sunt Izvorul a tot binele. Voieşti viaţă binecuvântată? Eu sunt Izvorul tuturor binecuvântărilor. Doreşti frumuseţe? Toată frumuseţea şi însăşi al ei izvor întru Mine se află. Doreşti nobleţe? Nimeni nu este mai nobil decât Fiul lui Dumnezeu şi decât Preasfânta Fecioară. Voieşti o vieţuire înaltă? Dar ce este mai înalt decât împărăţia Cerurilor? Voieşti bogăţii? Eu sunt Izvorul a toată bogăţia. Voieşti înţelepciunea? Eu sunt înţelepciunea lui Dumnezeu. Voieşti prieteni? Nimeni nu-ţi poate fi prieten mai bun şi mai puternic decât Mine, Care Mi-am pus viaţa pentru toţi oamenii şi pentru fiecare din ei. Voieşti bucurie? Nimeni nu se va putea bucura vreodată cu adevărat decât întru Mine. Voieşti pacea? Eu sunt Pacea sufletului. Voieşti viaţă? Eu sunt Izvorul vieţii. Voieşti lumină? Eu sunt lumina lumii”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 17 iulie, Sfântul Nicolae Velimirovici)