pridvorul lui laurentiu dumitru

Nimeni nu este mai prost decât acela care nu-şi vede păcatele lui şi virtuţile celorlalţi. Nimeni nu este mai luminat decât acela care pururea îşi vede păcatele lui şi virtuţile celorlalţi. Sfântul Ioan Hrisostomul îi compară pe cei care văd mereu păcatele altora cu muştele cele rele care se bagă în rănile oamenilor nu spre a le vindeca, ci spre a le adânci şi a le infecta şi mai mult. „Dumnezeu ne-a trimis în această viaţă ca să ne pocăim”, a zis Fericitul Teofil de la Kiev (m. 1853). Cel care cunoaşte şi simte că el se află pe lume spre a se curaţi prin pocăinţă, se cufundă în tăcere şi rugăciune pentru curăţirea păcatelor lui, iar lacrimile cele din tăcere şi din rugăciune îl aduc la adevărata pocăinţă. Acelaşi fericit a mai zis odată: „Se cuvine să plângi şi pentru păcatele aproapelui tău; căci fără aceasta, nici un suflet de Dumnezeu zidit nu se va mântui”. Deci fiule, cum este scris, să vesteşti păcatele celorlalţi, sau să plângi pentru ele? Fericitul Teofil zice că să plângi, pe când satana zice că să le vesteşti. Iată ce testament le-a lăsat Fericitul Teofil cu limbă de moarte fraţilor lui: „Pomeniţi la rugăciunile voastre pe cel rău-mirositor Teofil!”. Iată cum vorbea despre sine cel mai sfânt om care se afla la Kiev în anul 1853.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 27 iunie, Sfântul Nicolae Velimirovici)