pridvorul lui laurentiu dumitru

Gheorghe Smeoreanu

Văzând ce nebunie s-a creat în legătură cu romanul “Codul lui Da Vinci”, de Dan Brown, am pus mâna ÅŸi l-am citit, în scurtul concediu de săptămâna trecută. Nu există carte absolut proastă, cum nu există femeie total urâtă, adică fiecare carte are ceva de zis ÅŸi fiecare femeie are ceva frumos. Romanul acesta, de pildă, mi-a adus niÅŸte informaÅ£ii pe care nu le ÅŸtiam, de pildă că Marea Galerie de la Louvre măsoară un kilometru sau că în acest mare muzeu sînt 650 de mii de piese etc. Altminteri, cartea e o tâmpenie, ÅŸi ideea ei principală e o blasfemie. Cică Iisus s-a căsătorit cu Maria Magdalena ÅŸi au avut copii, cică Maria Magdalena a fost apostolul care stă lângă Iisus la Cina Cea de Taină, cică Biserica a vrut să ascundă toate aceste lucruri de teamă să nu-ÅŸi piardă puterea. In fine, nebunii, care nu apar însă pentru prima dată între coperÅ£ile unei cărÅ£i. La întoarcerea din concediu discutam cu prietenul Cristian Cocea despre succesul inimaginabil al acestei lucrări ÅŸi îi spuneam că asta e cultura de azi, oamenii iubesc senzaÅ£ionalul de trei parale, misterele ieftine, suspansul ÅŸi demitizarea. Cocea a mers însă mai departe ÅŸi mi-a spus un lucru extraordinar, ÅŸi anume că acest “Cod al lui Da Vinci” a făcut furori mai ales fiindcă unii oameni se bucură, mai mult sau mai puÅ£in conÅŸtient, când aud că Iisus e doar om, ÅŸi nu Dumnezeu, că i-au plăcut ÅŸi Lui femeile, că nu s-a jertfit pentru toată omenirea, ci ÅŸi-a consacrat dragostea mai ales femeii sale ÅŸi copiilor. Când unii oameni citesc chestii de-astea, se relaxează, îşi iartă singuri slăbiciunile ÅŸi păcatele, îşi zic că nimeni n-a fost perfect, din moment ce nici Mântuitorul nu a fost. Dar care Mântuitor, la urma urmei, din moment ce a fost ÅŸi el tată de familie?
Acest roman de succes exprimă o caracteristică a epocii noastre, aceea de a fi iconoclastă şi blasfematorie, superficială şi desacralizantă, cârcotaşă şi schizofrenă, materialistă şi idolatră. E bine să conştientizăm această stare de fapt, şi eu unul mă bucur că îmi dau seama pe ce lume trăiesc. Cum a reacţionat Biserica la cartea lui Dan Brown? A reacţionat dur, mă refer la Biserica Catolică, şi în felul acesta a sporit notorietatea blasfemiei. Asta e o altă caracteristică a epocii, anume relativismul, vorba papei Benedict. Important e să se vorbească despre tine, nu contează dacă de bine sau de rău. Aşa gândesc şi politicienii, şi actorii, şi scriitorii, şi maneliştii. Apropo de manelişti, cred că maneaua poate fi o metaforă pentru lumea de azi. O lume manelistă, cu oameni manelişti, cărora le trebuie nu minuni dumnezeieşti, ci Adrian Minune.
O zi bună.

(acest editorial a apărut în cotidianul “Societatea ArgeÅŸeană”)