pridvorul lui laurentiu dumitru

Deşertăciunea îmbrăcămintei scumpe face ravagii în sufletele şi buzunarele contemporanilor noştri. Cel care nu are nimic cu care să se mândrească, devine foarte mândru de hainele sale. Oare cel care ar avea ceva mult mai valoros decât hainele sale nu s-ar mândri mai mult cu acel alt lucru? Aşa cum aurul nu iese [singur] din măruntaiele pămîntului, tot aşa nici valoarea duhovnicească a unui om nu poate fi făcută articol de paradă. Se spune că un mare filosof a văzut un tânăr nespus de mândru de hainele lui frumoase. Apropiindu-se de el, filosoful i-a şoptit la ureche: «Aceeaşi lână a purtat-o şi berbecul înaintea ta, şi cu toate acestea a rămas berbec!». Ca un creştin să se mîndrească cu hainele lui e o nebunie mai mare ca a împăratului care s-ar mândri cu praful de sub picioarele lui. Câtă vreme, înainte de a fi monah, Sfântul Arsenie era îmbrăcat în stofe ţesute cu aur la curţile imperiale, nimeni nu l-a numit mare. El a fost numit Cel Mare numai după ce s-a dăruit desăvîrşit lui Dumnezeu, îmbrăcîndu-se în zdrenţe.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 10 ianuarie, Sfântul Nicolae Velimirovici)