Tentaţia apocrifei. Despre evanghelia lui Iuda

4:37 am Despre evanghelia lui Iuda

Octavian Dărmănescu

Şi ereziile s-au scris pe papirusuri, argumentele în stuf ale istoriei. Rulade cu fitil, papirusurile-capcană au sărit acrobatic din veac în veac. Iată-le şi-n prezent, incendiind lumea şi extaziind pe cei ce le degustă. Pentru cei seduşi, astfel de suluri sunt o găină cu ouă de aur. Vor face o carieră de practicanţi ai răspărului, le vor creşte pretenţii savante. Luând clasicii la puricat, vor arăta lumii că suluri ca ale lor pe lume nu-s. Unice, le vor sprijini textele, chiar de nu vor crede o iotă din ele; probitatea înainte de toate, o anume deontologie o cere.
Evanghelia după Iuda a redeschis pofta după apocrife, constantă istorică a unei omeniri ahtiate după lucrurile de sub lumânare. Cei ce o promovează se simt hidrologi sovietici, fac muncă de faraon, încearcă să devieze marele fluviu creştin, vor să-l blocheze în valea lui Iuda. Au ales un timp prielnic, din 1789 apele tot scad.
Tentaţiei apocrifei nu-i rezistă uşor nici chiar teologul, darmite mireanul din fotoliu. Părinţii au numit-o aşa când au detectat legătura domestică a ei cu erezia. Bineînţeles, sunt şi apocrife neeretice (Evanghelia după Iacob, Evanghelia după Nicodim), care n-au fost alese pentru a intra în canonul scripturistic. Nu şi Evanghelia după Iuda. Aici istoria, rufă uitată pe sârmă încă de la Facere, e smulsă violent, ciopârţită pentru volumul strâmt al tabernacolului şi băgată mototolit înăuntru.
Textul apocrifei nu este unul festiv, cu cravată. Textul apocrifei este unul dramatic, nu-l poţi privi peste umăr, nu-l poţi trata cu pătura în cap. Ni se propune, nici mai mult, nici mai puţin decât a săruta icoana lui Iuda, cel pe care Evangheliile îl numesc Iscarioteanul şi vânzător al lui Hristos. Care trădare? Iuda n-a vândut pe nimeni, el a fost marele jertfit! Cel care a redactat textul a eliminat din start ipoteza şcolărească a tulburării apelor libertăţii lui Iuda de tălpile lui Dumnezeu. Prea era cusută cu alb, îndărătnicul ucenic devenea peste noapte un robot la îndemâna inginerilor de la Iconomie. Autorul apocrifei propune un Iuda mistic, un Iuda care-şi dă seama că fără el n-ar mai exista alte Iude care să-L împingă pe Hristos spre Cruce.
Chiar aici a fost capcana în care autorul a căzut: romanţarea accentuată a lui Iuda cel real din Evangheliile canonice. Reabilitarea atât de lirică a lui Iuda conţine un germen atomic incredibil de distructiv. Se încearcă nu numai pictarea pe tâmplă a lui Iuda în locul Botezătorului, ci, mai ales, ridicarea icoanei lui la înălţimea celei a lui Hristos. Zugravii se privesc miraţi, nu ştiu dacă să-i pună flăcări în obraz; doar Iuda nocturnul este atât de diferit de cel diurn! Şi cum să-l ţintuiască cu ulei? Hristos în potir şi el în capul Cinei? Să-i mai pună ştreangul pe masă şi punga la chimir? O aşa răsturnare a catapetesmei unde s-a văzut? Curat vicleşug! Vor pune pensulele-n brâu şi-şi vor căra şevaletul acasă. Iuda nu merită pictat.
Mascarada e de înţeles în neo-stalinismul corectitudinii politice de azi. Pentru canonizarea lui Iuda au închiriat fanfare grele, statuia lui e ridicată de pârghii complexe, sfoară e destulă. „Şanse pentru fiecare!” e dictonul, deci să-nceapă licitaţia pentru şansele lui Iuda! De ce să mai fie el preşul de la primărie, de ce să ne mai lepădăm de el ca de o satană la Botez? Destul a îndurat blestemele celor care nici măcar nu au cunoscut ce fel de om blând era! Ce ştiu de conflictele lui de sub tunică? Ei spun că sub cămaşă îl ardea nu inima, ci punga, ei spun că a fugit în noapte cu arginţii strânşi ai ucenicilor. Mai spun că de-abia se abţinea să nu-I vândă lui Hristos sandalele, că de-abia se-nfrâna să nu confişte pâinile-nmulţite pentru-a le da la suprapreţ!
Păunul a ajuns acar, contabilul mucenic! Cât de mult am sta pitiţi în veşmântăria scepticului Toma, tot nu ne-ar veni a crede sfinţenia Iudei! Profesioniştii de la National Geographic ţin lecţii de hipnoză şi ne privesc cu ochi de boa. Joacă în toţi oamenii, rezervele şi le-au scos pe tuşă. Vor demonstra că el este adevăratul Mesia, că el este marele neînţeles; îi vor croi o basma mai curată decât mahrama lui Hristos. Aici Altfel TV, bun venit în lumea dubiului! Marele show al reabilitării a-nceput, ţineţi aproape, la final, un invitat surpriză: venit tocmai de la Ierusalim, Iuda ben Simon ne va depăna povestea lui. Şi aşa, cu ultimul parastas făcut, tămâiat şi înviat, Iuda cel acum simţit va fi introdus într-o torpilă pe care o vor ghida spre corabia de muzeu a Bisericii.
Evanghelia după Iuda pare o glumă proastă. Se doreşte sanctificarea celor 30 de arginţi şi eficientizarea Ţarinii Olarului. O vor vinde pe toată la pungi mici, ca pământ de la locurile sfinte. Urnit din loc, cultul lui Iuda va înflori cu câştig bun, insignele şi tricourile cu el le vor concura pe cele cu Che Guevara. Vraiştea lumii l-a ales star perpetuu. Până la A Doua Venire, când şi oasele lui se vor aduna pentru a ieşi la Judecată.

12 Responses
  1. Anton :

    Date: September 7, 2007 @ 12:20 am

    In mare ati prezentat aproape corect datele problemei. Sigur ca valoarea descoperirii e mult mai mare pentru ca patrunde adanc modul de judecare al variantelor crestinismului definite mai tarziu ca “erezii”. Evident ca ati evitat sa spuneti ca si dogmele crestine clasice (inclusiv crezul) au fost stabilite la Niceea de catre un grup de clerici batrani aflati sub presiunea lui Constantin, care era grabit sa impuna crestinismul sub o forma unica si evident, ca om politic nu era interesat nicidecum in acuratetea istorica a faptelor discutate. Deci aceeasi umbrela a dubiului pe care o puneti deasupra “ereziei” planeaza si asupra evangheliilor “admise” pe criterii…politice!

  2. Catalina :

    Date: September 11, 2007 @ 2:43 am

    Nu credeti ca exagerati? Religia a fost dintotdeauna si va fi mereu o metoda de manipulare a maselor. Putini sunt cei care isi pot crea o parere proprie, pentru ca celor multi li se face spalare de creier si sunt de-a dreptul supusi unor indoctrinari cu ce e bine si ce nu e bine sa faci, sa crezi, sa spui si sa gandesti. Mai lasati-ne sa gandim si singuri, fara sa ne “ajutati” prin a ne spune ca daca credem ce spun altii decat voi suntem niste prosti (sau naivi, atunci cand suntei indulgenti), pentru ca nu stim sa distingem adevarul (vostru) de minciuna!!!

  3. VanBlogh :

    Date: December 27, 2007 @ 11:51 pm

    Stimate, aveţi un blog/site de calitate! Mi-ar fi de enorm ajutor să pot cita din articolele despre “evanghelia” după Iuda. Vă rog frumos…

  4. viorel :

    Date: February 27, 2008 @ 7:56 pm

    Pt. Catalina: daca detii adevarul, spune-ni-l si noua, ca sa nu murim prosti! Pana atunci prefer sa cred ca Hristos este Adevarul!

  5. o pacatoasa :

    Date: March 18, 2008 @ 7:09 am

    Am vazut parinti care le-au interzis copiilor sa vada “Patimile lui Hristos”(Mel Gibson),pe motiv ca e prea sangeros, nu pot vedea asa ceva, desi stiau sigur ca au DVD-uri pornografice ascunse.Evident, psihologul le-a spus ca e bine asa. Am vazut din nou acesti copii vazand filmul interzis si plangand “ca niste copii” ce li se cuvenea sa fie. Pe aceeasi parinti i-am vazut citind “Codul Davinci” tot asa din vraistea lumii, (cum spune autorul site-ulu)ca pe un suflu nou in barfa de zi cu zi.Singura am fost tentata sa citesc si imi amintesc perfect cum, la masa de pranz fiind cu niste cunoscuti, dintr-o data s-a starnit un interes brusc pentru aceasta carte tocmai pentru ca era ceva nou. Moda. Acum s-a trecut. Noua colectie pentru primavara/vara/toamna/ vietii noastre ne aduce un nou motiv de exaltare.

  6. Alex. C :

    Date: April 29, 2008 @ 11:58 pm

    Stimate domn, nu doresc sa initiez o polemica in legatura cu Evanghelia lui Iuda, insa sunteti incredibil de credul. Macar ati citit Evanghelia lui Iuda, pentru a va face o imagine de ansamblu? De ce tineti musai sa il declarati pe Iuda un diavol cu chip de om, cand mesajul apocrifei este ca Iuda a fost incapabil sa inteleaga adevaratul scop al Mantuitorului, orbit fiind de dorinta de razbunare contra romanilor?? Simtiti ca daca diminuati vina lui Iuda se va clatina caracterul divin al lui Iisus. Pana la urma ce legatura are Iuda cu Mantuirea dumneavoastra?? Va zbateti inutil, in timp ce altii au murit pentru credinta lor. Prea se da importanta tuturor chestiunilor insignifiante in raport cu Mantuirea personala.

  7. Vlad Roman :

    Date: June 12, 2008 @ 3:53 am

    ma mir ca inca mai exista oameni care cred ca iuda a fost injosit de vanzarea lui Iisus. nu stiti ca Iisus stia ca iuda va fii? nu dragilor, iuda s-a osandit singur pentru ca s-sa sinucis, pacat de moarte in fata lui Dumnezeu. si daca sa zicem ca nu exista dumnezeu, asa cum zice Catalina. tot isi atrage vina si dispretul pentru ca a ales calea cea mai marsava de a scapa de pedeapsa: constiinta incarcata ca a trimis la moarte un om nevinovat. dar hai sa zicem acum Catalina ca exista Dumnezeu si e asa cum zice ortodoxismul: ce trebuie sa facem noi ca buni credinciosi in fata lui Dumnezeu?

  8. Radu :

    Date: November 7, 2008 @ 4:08 pm

    Cred ca pentru noi ar fii mai important de aflat nu cat a fost de tradator Iuda fata de Isus ci cat de mult il tradam noi pe Isus prin pacatele pe care le facem in fiecare zii. Oare nu suntem noi la fel de pacatosi atunci cand mintim, pacalim furam ..etc cu buna stiinta? O mana se spala pe alta iar un mincinos pe altul!

  9. Florin :

    Date: March 19, 2009 @ 12:24 am

    .. inca o erezie din multe altele, in haine noi, dar care in realitate e scoasa de la naftalina si promovata prin media.

    Ce sa faci, moda.

  10. Mihai Petrea :

    Date: March 19, 2009 @ 9:24 am

    Salutare prietenii mei. O scurta perioada nu am vrut sa mai imi exprim parerile pe acest blog, deoarece am vazut ca daca gandesc putin diferit fata de majoritatea care comenteaza aici, sunt atacat, dezaprobat,jignit….etc. M-am gandit sa continui, totusi, in speranta ca aici nu este un loc unde au voie doar cei care canta la unison, doar cei care scriu pentru a aproba sau intarii ceea ce s-a scris inaintea lor, adica cu alte cuvinte….un fel de “Cantarea Romaniei” de alta data. Vreau sa cred ca aici ne putem intalnii ca prieteni si sa ne ajutam reciproc sa devenim mai buni, in cautarea lui Dumnezeu. In legatura cu articolul si subiectul in cauza, eu ma bucur ca exista. Mie personal imi dovedeste ca lumea , si spiritul uman, nu a murit. Im dovedeste ca lumea se afla la o rascruce, la o criza de identitate, si incepe tot mai mult sa caute raspunsuri la intrebarile fundamentale. Credeti ca era mai bine sa nu se intrebe nimic? Superindoctrinatii religiosi, vor spune ca da, era mai bine.Dar “Crede si nu cercetata”, nu mai poate fi atat de usor acceptat in zilele noastre. Eu personal cred cu mai multa tarie in ceva despre care m-am convins singur, decat in ceva despre care mi s-a spus sau impus sa cred. In drumul catre adevar si catre Dumnezeu,cred ca se vor face multe greseli, nu se poate nimeri din prima.Si Thomas Edison cand a inventat becul, a avut 2000 de incercari nereusite la activ. Adevarul va iesi la lumina in cele din urma, si nu trebuie sa huliti si sa-i dezaprobati, pe cei care il cauta.Eu traiesc cu convingerea ca toate vor trece, dupa treaba aceasta cu Iuda, va aparea altceva, si tot asa, pana cand in final nu va mai ramane in picioare decat Dumnezeu.
    Cu prietenie Mihai.

    (In legatura cu cautarea adevarului exista un citat spus de Budha pe care l-am descoperit din intamplare, si imi place mult , dar nu stiu daca este bine sa-l scriu aici….stiti voi….iar critici…acuze….etc)

  11. Melus Negrescu :

    Date: April 10, 2009 @ 1:12 pm

    Pentru @Anton, @Catalina&Co:
    - nici vorba ca religia a fost printre altele, si a ramas SI o metoda de manipulare a maselor;
    - numai ca aceasta determinatie nu este singura pentru un fenomen atat de complex si de…PEREN cum este religia in genere: bunaoara conceptia dvs. unilaterala, uita ca nu se putea face o asemenea manipulare – universalizata in spatiu si timp, fara…ADEVAR.
    ADEVAR care – am onoarea sa va previn ca nu exista in stiinte si nici nicaieri altundeva, decat in…religie: in masura in care aceasta este singura (ca si filozofia adevarata) care are ca obiect TOTALUL – si nu partile studiate separat de stiinte. (Vorbesc aici de totalitatea ORGANICA precum cea a hidrogenului asociat cu oxigenul – care ne da apa, Dumnezeu nefiind in fond altceva decat denumirea populara a totalului spatio-temporal infinit al tuturor totalitatilor).

    Alminterea, imi pare de-a dreptul paradoxala vehementa dvs. cu care atacati taman ceea ce declarati ca sustineti: libertatea de opinie.

    Mai ales ca opinia lui Octavian Darmanescu reprezinta nu doar un text plin de adevar, ci chiar unul de-a dreptul artistic, drept pentru care tin numaidecat sa-i transmit cele mai calduroase felicitari!

  12. Florin Iliescu :

    Date: August 26, 2009 @ 4:50 pm

    Pt. Alex C.: Mesajul Apocrifei este tocmai contrariul celor afirmate de Dvs. Iuda, in respectiva apocrifa, este prezentat tocmai ca unul ce a “inteles” chipurile mesajul lui Hristos. Apocrifa subliniaza o teorie ceva mai veche, dar eretica, anume ca sufletele oamenilor au fost create cu mult inaintea trupurilor, iar dupa pacat au fost osandite in trupuri. Hristos, asa cum este prezentat in acea apocrifa, ii promite lui Iuda vanzatorul (cel care il ajuta sa se elibereze din carcera trupeasca) ca va avea o stea pe cer ce va straluci mai mult decat toate, dar ca el, apostolul vanzator va fi cel mai hulit dintre ucenici. Evit sa o numesc “Evanghelie”, caci nu reprezinta o “buna vestire” sau “vestea cea buna”. Reprezinta doar o literatura.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.