Sfânta Lumină a coborât la Ierusalim şi anul acesta
April 23, 2006 6:28 am Învierea DomnuluiLaurenţiu Dumitru
Ieri, sâmbătă 22 aprilie, Sfânta Lumină s-a pogorât iarăşi în chip minunat din cer la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Vestea s-a transmis repede printre credincioşi. Într-o oră am primit câteva sms-uri, mailuri şi mesaje pe messenger. Toţi se bucurau şi mulţumeau lui Dumnezeu că, deşi noi L-am cam lepădat, El, iată, este cu noi aşa cum ne-a făgăduit!
Ascultaţi Ştirea de la Radio Renaşterea despre coborârea Sfintei Lumini, 2006 şi vedeţi înregistrări video din 3 ani diferiţi cu minunea de la Ierusalim.
Sunt mulţi cei care contestă minunea apariţiei Sfintei Lumini în Sâmbăta Mare la Biserica Sfântului Mormânt. Unii sceptici au şi contra-argumente de-a dreptul hilare. Aceştia spun că e posibil ca prin anumite procedee tehnice de ultimă generaţie să poţi crea diverse „fulgere de lumină” pe care credincioşii văzându-le să creadă că-i Sfânta Lumină. Pentru aceştia vom pomeni mărturii mai vechi despre apariţia Sfintei lumini consemnate în Istoria bisericească pentru a contracara, într-o oarecare măsură, necredinţa în minunea cea mai presus de minte.
Eusebiu de Cezareea, în Istoria bisericească, relatează despre un anume Narcis, episcop al Ierusalimului în sec. II, care neavând ulei în candele, a turnat apă, apoi s-a rugat, iar candele s-au aprins de Sfânta Lumină, arzând pe toată perioada Paştilor.
Egeria, o călugăriţă spaniolă, a fost martoră şi a relatat în documente evenimentele Săptămânii Mari şi ale Sfintei Lumini din Ierusalimul anului 384.
Sfântul Ioan Damaschin (675-749), în opera sa poetică, face referire clară la Sfânta Lumină.
Barnard, un călugăr occidental, scrie în lucrarea sa Itinerar că a fost martor al Luminii Sfinte în anul 870.
Ahmed ibn al-Kassa, un jurist arab († 936), face una din primele referiri la proprietăţile miraculoase ale Sfintei Lumini: „Deşi e aprinsă, lumânarea nu te arde”.
Papa Urban al II-lea, în anul 1095, cu un an înaintea celei dintâi mari cruciade pentru eliberarea Locurilor Sfinte, pomeneşte într-un discurs scris că, la Ierusalim, în Vinerea Patimilor „toate luminile din Sfântul Mormânt şi dimprejur, care au fost stinse, se reaprind la poruncă divină”.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Notă:
Aştept comentariile Dvs. la acest post. Mail: pridvor@yahoo.com










