pridvorul lui laurentiu dumitru

Părintele Savatie Baştovoi

Hristos a sfinţit toate căile posibile de a ajunge la El şi nu a făcut diferenţa între cei feciorelnici şi cei care au venit la El după o viaţă păcătoasă. De multe ori chiar îi laudă pe cei din urmă. Din acest punct de vedere, este interesant că după Înviere, Hristos S-a arătat întâi nu feciorelnicului Ioan, ucenicului Său iubit, nu Maicii Domnului, ci S-a arătat unei foste prostituate: Mariei Magdalena (cf. Marcu 16, 9). Despre aceasta femeie din Magdala, Proloagele mărturisesc cu simplitate că „ea este cea dintâi vestitoare a Învierii şi cel dintâi martor al deplinei noastre mântuiri prin Înviere”. Dumnezeu, care Şi-a ales mai înainte o Marie Fecioară pentru naşterea Sa, acum şi-a ales o Marie fostă prostituată spre binevestirea Învierii Sale din morţi. Cumva, această desfrânată convertită s-a făcut pentru noi „născătoare a veştii învierii”. Apostolii înşişi, care s-au făcut mai târziu lumină a lumii, aveau inimă împietrită în faţa veştii Învierii, numind-o pe Maria nebună şi calomniatoare (cf. Luca 24, 11). Inima unei prostituate convertite însă a fost mai aproape de Dumnezeu. Şi asta pentru că bucuria Învierii trebuia vestită nu unui neam de feciorelnici, ci tocmai acelui „neam viclean şi desfrânat” (cf. Matei 16, 4), pe care îl mustră şi pentru care moare Hristos.
Merită remarcată contribuţia prostituatelor convertite la opera mântuirii noastre, de la această Marie Magdalena până la sfintele femei despre care mărturiseşte tradiţia bisericească şi pe care le vom pomeni şi noi (…). Moartea Apostolului Pavel, cel mai mare predicator al creştinătăţii, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Biserica nici nu va mai avea un al doilea Pavel, este o dovadă a importanţei pe care o acordă Dumnezeu convertirii desfrânaţilor. Pavel moare într-o împrejurare aparent nedemnă de un apostol „care s-a ostenit în propovăduirea Evangheliei mai mult decât ceilalţi” (I Corinteni 15, 10). Acesta nu moare pentru că a refuzat să jertfească idolilor, nu moare nici ca Ştefan, ucis cu pietre de mulţimile iudeilor înfuriaţi. Dimpotrivă, Pavel fuge de fiecare dată de aceste ocazii de martiraj. El, care altădată a fugit de iudei „coborât peste zid într-un coş” (Faptele Apostolilor 9, 25; 14, 6), deşi „nu punea nici un preţ pe sufletul său, numai ca să împlinească slujba pe care a primit-o de la Domnul Iisus” (Faptele Apostolilor 20, 24), acceptă la Roma o moarte dubioasă. Marele Pavel va muri din cauza unei biete fete din haremul lui Nero, pe care o convertise la creştinism.
Întoarcerea desfrânaţilor de la faptele lor este la fel de mare ca şi convertirea păgânilor. În general, desfrânarea este văzută în Scriptură ca o sumă a tuturor păcatelor, iar în Vechiul Testament desfrânarea avea şi sensul de idolatrie (cf. Iezechil 16, 20; Levitic 17, 7; 20, 5 ş.a.). Pentru că cel mai cumplit idol, căruia nu este om care să nu-i aducă jertfe, este chiar trupul nostru (Galateni 5, 19-21). De aceea şi Hristos, vrând să însumeze toate păcatele omenirii, ne numeşte „neam viclean şi desfrânat” (Matei 16, 4).

(din cartea “În căutarea aproapelui pierdut“)