pridvorul lui laurentiu dumitru

Sfinţii: „Sfântul Gheorghe l-a omorât pe balaur că balaurul a început primul şi l-a băgat pe sfânt în legitimă apărare” (Felix Roncea, 12 ani);
„Aura sfinţilor arată afară aurul dinăuntrul lor” (Bogdan Topârceanu, 11 ani).

Călugării: „Sportivii trăiesc mai puţin decât călugării, că sportivii mănâncă mult în fiecare zi şi carnea le dezorientează viaţa” (Alina Zane, 8 ani).

Biserica: „Unii oameni aprind lumânări la biserică pentru aceia care trebuie să fie povestiţi” (Teodor Zaica, 7 ani).

Rugăciunea: „Ne rugăm cu palmele lipite pentru că ele dacă stau aşa, sunt ca o săgeată cu aripi de degete care se îndreaptă spre Dumnezeu” (Adrian Ioniţă, 9 ani).

Diavolul: „Dacă dracul va descoperi că, din greşeală, a făcut un bine, s-ar concedia de ciudă, dar dracul nu face bine din greşeală aşa că nu putem vedea şomaj de drac niciodată” (Tudor Matache, 11 ani);
„Kamikaze sunt patrioţi ai diavolului” (Paul Păun, 10 ani);
„Drăcovenie înseamnă o prostie cu coarne” (Teodor Zaica, 8 ani).

Apocalipsa: „Apocalipsa va fi când va curge ultima picătură în paharul cu nervi ai lumii şi va da pe afară” (Ruxandra Guţu, 15 ani).

Preotul: „Preotul e un fel de coşar al sufletelor” (Alexandra Ristea, 11 ani).

Asceza: „Dacă te abţii de la o plăcere îţi iese o pildă” (Tudor Matache, 11 ani).
„Mătăniile sunt o gimnastică credincioasă” (Teodor Zaica, 7 ani).

Peisajul: „Peisajul este o caligrafie a lui Dumnezeu” (Adrian Ioniţă, 8 ani).

Îngenuncherea: „Înţelesul aşezării în genunchi când omul se roagă este ca el să devină mai micuţ” (Tudor Matache, 11 ani).

Icoanele: „Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu” (Ana Maria Badea, 13 ani).

Moaştele: „Unii oameni nu putrezesc după ce mor pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei” (Sabina Dallu, 12 ani).

Viaţa: „Chiar dacă ţara noastră nu este în război, lumea zice că viaţa e o luptă, că oamenii se bat cu taxe mari, care le-au pus dracii, la lumină, taxele la gaze, apă şi chirie, şi cu alţi duşmani şi ăia care pierd războiul stau în frig fără lumină că sunt prizonieri” (Şerban Andrei Ionescu, 9 ani).

Cerul: „Ca după ce murim să ne ridicăm la cer, trebuie toată viaţa să-i facem aripi sufletului” (Iulia Ghiţă, 14 ani).
„Zadarnic e să ai aripi, iar cerul uşi închise” (Cassandra Halchiaş, 10 ani).

Săptămâna trecută la Institutul Cultural Român s-a deschis expoziţia pictorului şi profesorului de desen Dorel Zaica intitulată provocator – „Copilul între diavol şi Dumnezeu”. Expoziţia a pus în scena o serie de tablouri realizate de elevii domnului profesor, tablouri în care privirea ingenuă a copiilor recompune imagini specifice spaţiului creştin-ortodox: Sfânta Treime, Sfânta Fecioară, Chipuri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Sfinţi pustnici, Sfântul Simeon Stâlpnicul, Punerea în mormânt, Izgonirea din Rai… Din imaginaţia copiilor, chipurile sfinţilor au sărit imprimându-se pe materii variate. Întâlnim desene în cretă colorată pe tablă, desene în tuş cu foiţă de aur, pictură în plastilină, tempera sau catifea, discursul plastic fiind întotdeauna dublat de unul literar. Vizitatorul expoziţiei trăieşte pe viu felul în care se oglindesc tablourile în texte şi viceversa. Un copil nu doar „spune lucruri trăsnite”, el gândeşte, rosteşte, mânuie, simte lucrurile cu care intră în contact. De vreo treizeci de ani Dorel Zaica militează pentru „literatura infantilă”, iar textele expuse pe pereţii ICR-ului pot fi ordonate în mai multe „capitole” după cum se poate observa mai sus

(text adaptat după articolul „Între diavol si Dumnezeu, copilul” semnat de Ciprian Voicilă, Dilema veche, nr. 108 / 17-23 februarie 2006)