pridvorul lui laurentiu dumitru

Laurenţiu Dumitru

Îţi explic chiar acum despre cartier / Oare ştii cum e, doar o plimbare la alt nivel, / Ai să vezi la colţ de stradă nişte lucruri pe care n-ai să le-nţelegi / Tu n-ai trăit, tu n-ai văzut, tu doar te bucuri… (BUG Mafia feat. Loredana, „Lumea e a mea”)

De la blocul meu până la şcoala băiatului, pe cei 400 de metri număr invariabil 12-13 câini. Sunt bine hrăniţi, viguroşi, etichetaţi la o ureche cu număr de ordine. Am înţeles că asta înseamnă că sunt sterilizaţi şi vaccinaţi, deci nu ar trebui să ne facem prea mari griji dacă ne muşcă. Slavă Domnului, nu înnebunim! Observ că toată lumea se străduieşte să nu le treacă prin faţă. Dacă un câine dormitează pe un trotuar, oamenii traversează pe cealaltă parte. Aşa e respectuos…

Câinii din zona blocului unde locuiesc, sunt hrăniţi zi de zi de vecini. Le dau mâncare bună, sănătoasă, bogată în proteine, lipide, glucide, săruri minerale şi vitamine. Pâine goală nu vrea nici un câine să mănânce. Vecinii îi hrănesc pentru că-i iubesc… Probabil pentru că le “păzesc blocul” şi maşinile. Dacă vin cumva hingherii, vecinii mei ies la geam şi strigă la ei să nu le ia bietele fiinţe nevinovate din faţa scării. Ce să-i faci? Orăşenii noştri când s-au mutat prin anii ’80 la oraş, au venit de acolo cu obiceiurile lor rurale. Da, mulţi ţărani s-au mutat la oraş. Pentru liniştea lor sufletească trebuiau să aducă şi câinele. Hai să nu jignesc, căci pentru mulţi “ţăran” are conotaţie peiorativă, apucăturile lor sunt de fapt arhaice, ancestrale…

Aceiaşi oameni care vorbesc despre nevinovăţia câinilor comunitari însă, de fiecare dată când le vin musafiri în vizită, după ce primesc beep că aceştia au ajuns, coboară până jos, în uşa blocului, să-i păzească de patrupedele care sar la ei dacă îi simt cu miros străin, dacă-şi dau seama că nu sunt de-ai locului…

Dacă mă gândesc bine preotul n-a trecut de Bobotează pe la noi… Factorul poştal cred că vine mai rar pe la blocul nostru… Solicit pe această cale organelor competente ca poştaşii să fie încadraţi la slujbe de mare risc şi să fie salarizaţi cum se cuvine. Ar fi bine să se precizeze chestiunea asta şi-n nomenclatorul de profesii.

Cunosc mulţi oameni muşcaţi de câini… Din ce în ce mai mulţi. Credeam că doar moartea e lucru sigur, acum cred că şi muşcătura de câine e o experienţă pe care nu o poţi rata dacă locuieşti în urbea noastră. E preţul traiului nostru împreună. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla… Dacă e musai să o păţesc într-o bună zi, sper să mă muşte măcar un căţel mic şi pricăjit, ca să nu mă doară prea tare…

Pe vremea copilăriei mele părinţii puneau restricţii în ce priveşte ora până la care puteai sta pe afară. Acum restricţiile le pun câinii comunitari. La ora 10 p.m. nimeni nu mai hălăduieşte pe străzi. Dacă te atacă 4-5 câini nu scapi prea uşor. Cu borfaşii te mai înţelegi, le dai portofelul şi te lasă în pace, dar cu patrupedele lipsite de raţiune, ce să faci?… Dacă ai baftă te ia în maşină vreun şofer care trece prin zonă.

Apropo de şoferi, un taximetrist îmi povestea că într-o seară a primit o comandă de la un bloc din cartierul meu. Clientul se urcă la scara A şi cere să fie dus până la scara E… “Cum Dom’ne, aşa ceva?…”. “Păi am fost la un prieten. Am venit pe lumină, dar acum te rup javrele astea. Hai că-ţi plătesc deranjul!”. La coborâre taximetristul hâtru îi vinde omului un pont: “Dom’ne, dacă te suiai pe bloc era mai ieftin…”. Aviz amatorilor!

Chiar şi centrul oraşului se umple noaptea de câini. Sunt ca ciupercile după ploaie, nu ştii de unde au răsărit. I-am observat într-o seară friguroasă. Se băteau, mă rog – se muşcau, pentru gurile de canal. Dacă nu ştiaţi aflaţi acum: Câinele care apucă să doarmă pe o gura de canal are parte de o noapte călduroasă!

Câinii se împart şi ei pe haite. Fiecare are prieteni buni şi duşmani de moarte printre confraţi. Observ că se culcă noaptea târziu şi se trezesc dimineaţa devreme. Pe la 5-6 a.m. cred că haitele se întâlnesc “la una mică”, se încaieră, căci lătrătura fără oprire nu se justifică altfel. Nici n-ar mai trebui să pun ceasul să sune, aceşti “prieteni ai omului” îşi fac bine treaba, trezesc tot cartierul. Pe timpul zilei se-nvârt în zona lor de influenţă, nu se mai latră între ei, latră însă la oamenii ăştia care n-au ce face şi le invadează teritoriul. Ei păzesc maşinile şi zidurile blocurilor.

Primarul nostru a spus la o emisiune locală să mai avem răbdare, că vom scăpa de ei. Dacă mă gândesc bine până la campania electorală nu mai e foarte mult. Doar doi ani. “Ca mâine trece”!