pridvorul lui laurentiu dumitru

Laurenţiu Dumitru

La recomandarea unor prieteni am văzut, în urmă cu vreo 2 luni, filmul Kingdom of Heaven. Pentru că sunt întrebat des ce cred despre film am hotarât să scriu aici câteva gânduri.
Filmul se recomanda de la sine ca fiind un film curajos pentru vremurile pe care le parcurgem, dat fiind că vorbeşte despre conflictul dintre creştini şi musulmani din vremea cruciadelor. S-a dovedit curajos prin tematică, aberant însă prin abordare. Traducerea în româneşte a titlului, Regatul Cerului, tipic iehovistă, am găsit-o cel puţin neinspirată, pentru că noi spunem în toată Scriptura: Împărăţia cerurilor. Filmul are personaj principal pe Orlando Bloom, pentru prima oară cap de afiş, care se străduieşte din răsputeri să convingă, iar regizor pe Ridley Scott, vinovat şi de regia lui Gladiator, Hannibal sau mai vechiul 1492. Conquest of Paradise.
Spunea un prieten într-un articol: Filmul amestecă personaje ÅŸi fapte istorice reale cu falsurile grosolane, în buna tradiÅ£ie a Hollywood-ului, ÅŸi mare dreptate avea. N-am să povestesc filmul aici, să mă iertaÅ£i, pentru o scurtă prezentare http://www.google.ro vă poate fi mai de folos…
M-am întrebat la sfârÅŸitul vizionării: Cu ce rămâne spectatorul după toată această poveste, Kingdom of Heaven, aflată la graniÅ£a între adevărul istoric ÅŸi ficÅ£iune? Care va fi folosul său sufletesc? Pare-se că nici unul, dimpotrivă. Dincolo de stigmatul cruciadelor de pe obrazul Bisericii apusene, filmul pune într-o proastă lumină creÅŸtinismul ÅŸi mai ales, pe oamenii ei. Din film distingi numai idei pierzătoare de suflet ÅŸi anume: creÅŸtinii sunt retrograzi, Dumnezeu e surd, preoÅ£ii sunt ÅŸireÅ£i ÅŸi făţarnici (junele nostru ucide un preot ticălos care-i spusese, cu satisfacÅ£ie, că soÅ£ia lui va ajunge în iad), iar Dumnezeu e doar un paravan pentru atingerea unor interese strict politice ÅŸi militare. Personajele din film, care se vor creÅŸtine sunt astfel doar cu numele, îşi urmează propriile interese ÅŸi nu manifestă nici un interes pentru viaÅ£a creÅŸtină autentică, creând astfel impresia înÅŸelătoare că toÅ£i creÅŸtinii sunt ca ei. Filmul nu prezintă nici un model de viaţă creÅŸtină autentică (apropo, sexul – ingredient hollywoodian – nu lipseÅŸte).
O secvenţă din final descrie un comportament creÅŸtin (cavalerul îşi riscă viaÅ£a pentru a salva pe cei mulÅ£i ÅŸi simpli), însă nu salvează, în ansamblu, imaginea pe care regizorul o zugrăveÅŸte celor ce poartă numele de creÅŸtin. Filmul, care impresionează prin scenele de luptă ÅŸi frumuseÅ£ea cadrelor, are valoarea lui pur estetică. ProducÅ£ia a avut succes garantat pentru că junele Orlando, cu chipul său de mare cuceritor, adună lumea în cinematografe. Apropo, în cele 145 de minute cât durează filmul, n-am văzut nici o biserică… Sau poate plecasem eu tocmai atunci să-mi fac un sandwich…
Cred sincer că, dacă aş fi fost ateu, aş fi găsit în film destule motive să cred că ateismul e drumul cel bun.